ASA Târgu-Mureș a câștigat meciul cu Pandurii și a urcat pe primul loc al clasamentului, dar doar pentru două ore. Steaua s-a impus fără mari probleme pe terenul lui U Cluj, scor 3-0, iar echipa lui Gâlcă a revenit pe prima poziție.
Costel Gâlcă este fericit de rezultatul obținut în Ardeal și spune că echipa avea nevoie de un asemenea succes care conferă liniște și permite abordarea în liniște a partidei cu ASA Târgu-Mureș din etapa viitoare.
Chiar dacă multă lume consideră că partida dintre Steaua și ASA Târgu-Mureș, programată miercurea viitoare, este una care va decide câștigătoare titlului, Costel Gâlcă este de părere că indiferent de rezultatul confruntării, titlul se va juca până în ultima etapă.
„Așteptam o victorie ca aceasta cu multe goluri. După primul gol am cam pierdut mijlocul terenului, dar ne-am revenit și e o victorie meritată. Puteam să marcăm și mai mult. E un succes important pentru că urmează meciul cu ASA Târgu-Mureș, aveam nevoie de o victorie ca asta. Adi Popa și Prepeliță erau cei care trebuiau să execute lovitura de la 11 metri, i-am lăsat pe ei să se înțeleagă în privința executantului. Miercuri ne așteaptă un meci greu, dar nu va fi decisiv. Mai sunt multe partide. Vrem să câștigăm tot„, a declarat Costel Gâlcă la finalul meciului.
Steaua a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I, și a revenit pe prima poziție a clasamentului, ce fusese preluată de ASA Târgu Mureș în ultimele ore.
Golurile au fost marcate de Stanciu ’14, ’72 și Prepeliță ’84.
0-1: Stanciu a înscris cu o lovitură cu capul din 12 metri, după o centrare a lui Râpă.
0-2: Același Stanciu a marcat un un șut de la aproximativ 22 de metri.
0-3: Prepeliță a trimis mingea în plasă cu un șut din colțul careului de 6 metri.
Stelistul Adrian Popa a ratat, în minutul 53, un penalti acordat de centralul Marius Avram pentru un henț în careu.
La meci au asistat 14.031 de spectatori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER